CONSILIUL JUDEŢEAN SATU MARE
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ

Eveniment public la Biblioteca Judeţeană Satu Mare

- 20 ianuarie 2011, ora 930 -


Biblioteca Judeţeană Satu Mare, în colaborare cu Asociaţia "Părinţi pentru Copii" şi cu mai multe grădiniţe din Municipiul Satu Mare, a organizat un eveniment public finanţat prin proiectul "Uniţi şi Activi pentru Comunitate".
Evenimentul s-a desfăşurat la data de 20 ianuarie a.c., cu începere de la ora 0930, la Secţia de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene Satu Mare.
Copiii de Grădiniţa "Dumbrava mininată", Grădiniţa "Voinicelul", Grădiniţa "Hám János", Grădiniţa "14 Mai", şi Grădiniţa nr. 11, au vizitat biblioteca publică şi au audiat poveşti lecturate de un grup de liceeni voluntari de la Colegiul Naţional "Doamna Stanca", clasa a IX-a D (Govor Anda, Moldovan Anca, Stanciu Diana, Hotea Larisa, Săveanu Răzvan, Neguran Alex).
Gazdele au pregătit pentru cei peste 100 de copii participanţi expoziţii tematice de carte şi o proiecţie PowerPoint "Parada personajelor preferate".
La eveniment au fost prezenţi:
  • - dl. Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare,
  • - dl. Ioan Mircea Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene Satu Mare,
  • - d-na Leontina Ghiţ, directorul Grădiniţei "Dumbrava Minunată",
  • - d-na Marcela Papici, preşedintele Asociaţiei "Părinţi pentru Copii",
  • - reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Satu Mare,
  • - doamne educatoare de la grădiniţele mai-sus menţionate,
  • - doamne educatoare de la grădiniţe din judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Sălaj,
  • - reprezentanţi ai presei sătmărene,
  • - părinţi şi bibliotecari.
Acest eveniment public a avut ca principal obiectiv încurajarea cititului cu voce tare, îmbunătăţirea actului educaţional prin implicarea instituţiilor şi autorităţilor publice locale şi judeţene în desfăşurarea de activităţi specifice comune.
Asociaţia "Părinţi pentru Copii" şi Biblioteca Judeţeană Satu Mare au semnat la data de 15 aprilie 2010, un acord de parteneriat care asigură desfăşurarea de activităţi comune în cadrul proiectului "Uniţi şi Activi pentru Comunitate".
Asociaţia "Părinţi pentru Copii" acţionează pentru: susţinerea activităţii educaţionale în grădiniţă şi promovarea interesului copilului în comunitate şi în relaţia cu statul, îmbunătăţirea actului educaţional în special prin lărgirea sferei de activităţi extracurriculare şi a curriculumului la decizia instituţiei, creşterea calităţii şi eficienţei actului educaţional, îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor prin implicarea familiei şi comunităţii, identificarea de resurse extrabugetare, implicarea în programele ce vizează o colaborare cât mai eficientă între părinţi, şcoală şi instituţiile statului.
Biblioteca Judeţeană Satu Mare are misiunea de a servi interesele de informare, studiu, educaţie, lectură şi recreere ale utilizatorilor din municipiul şi judeţul Satu Mare, oferind acces liber, gratuit şi nediscriminatoriu la informaţie şi cunoaştere prin baza de date şi colecţiile proprii.

Website counter

Ultima actualizare : 20.01.2011